Publicăm un interviu cu o rețea de solidaritate care vine în ajutorul refugiaților și dezertorilor din ucraina. Mai multe informații pe pagina inițiativei: solidarityactivities.noblogs.org
/ English / Magyar / Русский / український / Česky / Español / Italiano / Ελληνικά /
1) Inițiativa voastră vine în ajutorul persoanelor care fug de războiul din ucraina. De ce îi ajutați tocmai pe acești oameni?
Ajutorul reciproc este un element fundamental în viețile noastre. Și pentru că nu putem ajuta pe toată lumea, oferim sprijin în primul rând acolo unde dispunem de resursele și capacitatea necesare. De asemenea, suntem conștienți că tensiunile inter-imperialiste se intensifică în diverse părți ale lumii. Războiul ar putea ajunge în curând chiar în locurile în care trăim acum. Nu este vorba doar de empatie. Este, de asemenea, o chestiune foarte practică. Dacă ne arătăm solidaritatea față de oamenii din zonele de război, acest lucru face parte din procesul de auto-organizare a clasei muncitoare, care se opune războaielor și posibilei lor escaladări către un alt război mondial. Clasele conducătoare ale tuturor blocurilor imperialiste au propriile strategii de alianță care le ajută să organizeze războaie. Strategiile lor nu sunt locale, ci depind de schimbul global de informații, resurse și experiență. Din acest motiv, rezistența clasei muncitoare împotriva războaielor trebuie să fie, la rândul ei, globală. De exemplu, atunci când oamenii din ungaria sau românia îi ajută pe dezertorii din ucraina, se creează o alianță transregională. Când suntem uniți, suntem mai puternici și avem o capacitate mai mare de a lupta împotriva amenințărilor și inamicilor globali.
2) De ce crezi că persoanele care au nevoie de ajutor preferă să nu se adreseze instituțiilor sau autorităților oficiale? Are rețeaua voastră de solidaritate vreun avantaj care îi determină pe oameni să vă contacteze și să vă ceară ajutorul?
Instituțiile oficiale solicită adesea informații pe care persoanele care fug din zonele de război nu doresc să le împărtășeacă. De exemplu, refugiații au motive întemeiate să nu-și dezvăluie numele real și să nu le asocieze cu locurile din care fug. Rețeaua noastră de solidaritate nu solicită persoanelor informații sensibile, cum ar fi numele, locul de reședință inițial, cazierul judiciar, numele companiei pentru care au lucrat, numele unității din care au dezertat sau informații despre situația familială etc. Înțelegem că, atunci când cineva trece ilegal frontiera sau se dezertează, poate fi extrem de periculos să se divulge astfel de informații. Acest lucru sporește riscul de a fi persecutat, deportat, poate duce la agresiune fizică sau hărțuirea prietenilor sau a familiei care rămân în zona de război. Prin urmare, într-o anumită etapă a călătoriei, unele persoane preferă să ceară ajutorul rețelelor informale, mai degrabă decât al autorităților oficiale, care uneori le pot ajuta, dar le pot și cauza necazuri mari prin abordarea lor birocratică.
Desigur, situația este diferită atunci când refugiații solicită ulterior azil politic. În această etapă, este probabil ca aceștia să se adreseze autorităților oficiale. Cu toate acestea, chiar și în această situație, rețeaua noastră poate oferi informații gratuite care le vor spori șansele de succes. Instituțiile oficiale funcționează adesea în mod mecanic și ascund informații importante pentru a accelera procesul de depunere a cererii sau pentru a economisi bani din buget. Ca urmare, mulți solicitanți de azil ajung să rămână „blocați” în statutul de protecție temporară, ceea ce înseamnă resurse mai puține pentru trai și un risc mai mare de expulzare sau de persecuție din partea autorităților ucrainene.
Știm că niciun stat nu poate garanta protecție permanentă nimănui. De exemplu, cunoaștem cazuri în care statul francez a expulzat refugiați cu statut de azil în țara lor de origine de pe continentul african, unde au fost ulterior torturați sau uciși. Prin urmare, nu trebuie să ne facem iluzii în privința statelor, a autorităților și a legislației. Instituțiile oficiale ne pot ajuta temporar, dar atunci când politicile statului se schimbă, aceleași instituții ne pot face rău. Așadar, trebuie să căutăm modalități de a ne ajuta reciproc chiar și fără implicarea autorităților sau chiar în ciuda acestor instituții. Aceasta este direcția pe care o urmăm. Credem că persoanele care au avut experiențe negative cu „soluțiile” instituționalizate doresc să colaboreze mai mult cu rețele informale precum a noastră.
3) Vreți ca rețeaua voastră să fie cât mai extinsă și să includă cât mai multe persoane? Acesta este obiectivul vostru?
Nu ne dorim ca rețeaua să fie cât mai mare posibil, ci să funcționeze cât mai bine posibil. Nu există o corelație directă: cu cât sunt mai multe persoane în rețea, cu atât este mai eficientă. Este mai bine să ne organizăm într-o rețea restrânsă de persoane care se cunosc, au încredere unele în altele și știu să reacționeze cu flexibilitate, decât să avem o rețea vastă paralizată de dezacorduri interne privind pozițiile de bază ale programului sau de discuții interminabile despre ce trebuie sau nu trebuie făcut.
Să vedem și alte exemple: sindicatele tradiționale sunt adesea obsedate de ideea de a avea un număr mare de membri, dar vedem că aceștia plătesc din propriul buzunar liderii sindicali care stau la masa negocierilor cu patronii și încheie acorduri avantajoase pentru capitaliști. Numărul mare de membri nu va duce la un rezultat diferit. În trecut, micile rețele de solidaritate formate din câteva zeci de persoane au reușit să ajute muncitorii mai mult decât sindicatele cu zeci de mii de membri. Sindicatele organizează adesea marșuri rituale de amploare prin oraș, de care politicienii și patronii râd, deoarece astfel de evenimente spectaculoase nu îi obligă să cedeze. De asemenea, considerăm că grupurile mici care au sabotat transporturile de arme către front au contribuit mai mult la combaterea războiului decât demonstrațiile mari care se limitează la a face apel la politicieni să interzică exporturile de arme către israel, rusia, iran, ucraina etc.
Extinderea rețelei poate fi, desigur, benefică. Cu toate acestea, creșterea nu trebuie să însemne o obsesie pentru cantitate. Extinderea trebuie să se bazeze pe nevoile luptei și pe capacitățile actuale. Dacă nu există o mișcare anti-război de masă și organizată a clasei muncitoare, nu putem schimba această situație „invitând masele” să se alăture rețelei noastre. Extinderea cantitativă trebuie să fie în concordanță cu progresul calitativ.
4) Ar putea fi necesar, de asemenea, să se acorde ajutor umanitar material, direct în ucraina. Organizați și voi astfel de acțiuni de ajutor? Din câte știm, în ucraina există grupuri informale care distribuie ajutor material. Colaborați cu ei?
Ajutorul umanitar este cu siguranță necesar în ucraina. Armata rusă atacă adesea locuințele civililor sau sursele de energie și infrastructura esențiale pentru aprovizionarea populației. Problema este că acest ajutor este adesea blocat de grănicerii ucraineni. În țările uniunii europene se vorbește mult despre pagubele provocate de armata invadatoare a lui Putin, dar aproape că nu se menționează deloc modul în care instituțiile statului ucrainean contribuie la suferința populației locale. Ajutorul umanitar provenit din țările vecine este adesea oprit la granița cu ucraina, confiscat sau permis doar cu condiția plății unei mite substanțiale. Majoritatea persoanelor din rețeaua noastră nu locuiesc în ucraina, așa că preferăm să oferim ajutor umanitar celor care au reușit să fugă din ucraina. Dorim să reducem riscul ca resursele noastre să fie confiscate de funcționari corupți la graniță sau de escroci care profită de război pentru a se îmbogăți. Putem întâlni situații similare și în alte războaie. De exemplu, ajutorul umanitar trimis în Gaza este blocat de soldații israelieni, iar atunci când ceva reușește să ajungă în Gaza, o mare parte din resursele umanitare este confiscată de grupări precum Hamas. Doar o mică parte din alimente, medicamente etc. ajunge la cei săraci.
În ceea ce privește războiul din ucraina, este într-adevăr o situație absurdă. Oamenii pot transporta cu ușurință echipament militar în ucraina, dar când cineva decide să livreze ajutor umanitar populației masacrate, acest lucru este extrem de dificil și adesea împiedicat de cineva. Este la fel de absurd ca atunci când susținătorii ucrainei plâng morții, dar ignoră faptul că statul și-a închis granițele, contribuind astfel la creșterea numărului de victime, care ar fi fost mult mai mic dacă oamenii ar fi putut pleca liber spre o locație sigură.
Distribuirea ajutorului umanitar direct în ucraina este mult mai ușoară decât încercarea de a-l transporta acolo din alte zone. Problema este însă că unele organizații care distribuie ajutor umanitar în ucraina organizează, de asemenea, ajutor pentru armata ucraineană, care masacrează dezertorii și mobilizează cu forța bărbații pentru a-i trimite să moară pe front. Un exemplu în acest sens este „Solidarity Collectives”, dar există și altele. Nu colaborăm cu astfel de grupuri. Din fericire, în ucraina există și rețele informale care înțeleg că sprijinirea armatei de stat nu este o acțiune umanitară, chiar și într-o situație în care această armată este chemată să lupte împotriva armatei invadatoare a imperialismului rusesc.
5) Pe pagina voastră se menționează că sprijiniți dezertorii din armata ucraineană sau refugiații de război din ucraina. Dar de ce nu sprijiniți și dezertorii din armata rusă sau din alte armate implicate în conflict?
Ca răspuns la prima întrebare din interviu, am spus: „Oferim ajutor în primul rând acolo unde dispunem de resursele și capacitatea necesare pentru a face acest lucru.”
Din principiu, îi sprijinim și pe dezertorii din armata rusă sau din alte armate implicate în război. Pentru noi, acest lucru este la fel de important ca sprijinirea dezertorilor din armata ucraineană sau a refugiaților de război din ucraina. Cu toate acestea, pentru majoritatea dintre noi, este mai ușor să oferim sprijin concret persoanelor care au trecut granița ucraineană. Dacă am fi fost oameni care au emigrat din rusia sau care au locuit în rusia sau în apropierea graniței ruse, probabil ne-am fi concentrat mai mult pe acordarea de ajutor concret dezertorilor din armata rusă. Dacă am fi locuit în Orientul Mijlociu, solidaritatea noastră concretă s-ar fi îndreptat probabil mai mult către dezertorii din armata israeliană, sau am fi oferit ajutor concret celor care au fugit din Gaza sau celor care se revoltă împotriva Hamas.
Este necesar să îi sprijinim pe toți dezertorii, refugiații de război și opozanții războiului. În principiu, îi sprijinim pe toți, dar, în prezent, în practică, nu îi putem ajuta decât pe unii dintre ei. Cu toate acestea, încercăm să ne coordonăm activitatea cu alte proiecte care sunt active în alte regiuni și care dispun de condiții mai potrivite pentru a-i sprijini pe dezertorii și refugiații „locali”. De exemplu, cunoaștem inițiativa Idite Lesom, care îi ajută pe dezertorii din armata rusă. Nu suntem de acord cu orientarea liberală a acestei organizații, dar considerăm că solidaritatea pe care o manifestă față de dezertorii din armata rusă este foarte importantă. Poate că, în timp, vom avea și noi capacitatea de a-i ajuta pe dezertorii din armata rusă. Acesta este unul dintre obiectivele noastre.
6) Care sunt principalele obstacole care vă îngreunează activitățile?
Există numeroase obstacole, iată câteva dintre ele:
A) O atmosferă de neîncredere: Războiul este o formă extremă de conflict care scoate la iveală ce e mai rău în oameni: vecinii se denunță reciproc la poliție, prietenii devin dușmani, oamenii încearcă să-și păstreze confortul sacrificând viețile altora. În plus, serviciile secrete și de securitate ale statului își consolidează puterile în timpul războiului într-o asemenea măsură încât pot aresta oameni pentru motive neînsemnate sau îi pot executa pe baza unor acuzații speculative. Este de înțeles că oamenii se tem într-o astfel de atmosferă. Problema e că această teamă fie îi paralizează pe mulți, astfel încât nu mai sunt în stare să acționeze, fie îi face paranoici și ajung să vadă pericole chiar și acolo unde nu există. Este dificil să ne ajutăm reciproc în situații în care „nimeni nu are încredere în nimeni”. În același timp, nu e bine să ai încredere în oricine, deoarece, de exemplu, poliția și polițiștii de frontieră profită de oamenii disperați și creduli pentru a-i atrage în capcane ca mai apoi să îi aresteze. Armata și guvernul folosesc astfel de cazuri pentru a-i descuraja pe alții să încerce să dezerteze sau să părăsească ilegal o țară ale cărei frontiere sunt închise în timp de război.
B) Lipsa informațiilor: Această problemă este direct legată de ceea ce am menționat la punctul anterior. Dacă oamenii nu au încredere unii în alții, nu împărtășesc informații importante pentru a scăpa dintr-o zonă de război. Așadar, se întâmplă adesea ca rețeaua noastră de solidaritate să dispună de resurse precum bani, cazare sau mașini, dar să nu avem nici măcar informații de bază despre cine are nevoie de acest ajutor și cum putem împărți resursele noastre cu aceștia.
În plus, cei care au reușit deja să fugă din ucraina dețin informații importante care pot ajuta persoanele care abia se pregătesc să fugă sau să dezerteze. De exemplu, ei cunosc amplasarea patrulelor de frontieră, știu cum să evite controalele, când este momentul potrivit pentru a fugi, cum să obțină documente false, ce să ia cu ei atunci când trec granița prin munți etc.
C) Lipsa fondurilor: Suntem o rețea informală de voluntari și nimeni nu primește un salariu pentru munca depusă. Cu toate acestea, am avea nevoie de mai mulți bani pentru a ne spori eficiența activităților. Știm că această dificultate este legată de nivelul nostru de cultură a securității. De exemplu, nu avem o campanie publică de strângere de fonduri prin care oamenii să ne poată trimite donații prin transfer electronic de pe telefoanele lor. Banii pot ajunge la noi printr-un proces indelungat. Necesită multă energie și planificare. Cu toate acestea, există și aspecte pozitive. Pe lângă un nivel mai ridicat de securitate, acest model prezintă și alte avantaje. De exemplu, oamenii revin la o formă de organizare care nu depinde de tehnologiile gestionate de corporații multinaționale, dezvoltatori militari sau companii care furnizează informații sensibile către terți. Poate că vom primi mai puțini bani decât avem nevoie, dar câștigăm mai multă încredere reciprocă și relații mai autentice. Acest lucru este benefic nu doar pentru că ne simțim mai bine în anumite situații. Este important și pentru eficiența activităților. Cunoaștem cazuri în care furnizorii de servicii bancare sub diverse pretexte au blocat conturile unor grupuri de solidaritate care se bazau pe puterea strângerii de fonduri din partea publicului prin transferuri bancare online. Acest lucru le-a paralizat parțial activitățile, dar acest tip de risc nu există în cazul nostru.
D) Propaganda de război: Când ajutăm refugiații și dezertorii dintr-o regiune, unii oameni prezintă acest lucru ca pe un sprijin acordat inamicului de cealaltă parte a frontului. Toate părțile implicate în război gândesc astfel. Acest element tradițional al propagandei de război ne complică munca. Unii descriu activitățile noastre ca fiind un sprijin pentru invazia lui Putin în ucraina, deoarece ajutăm dezertorii din armata ucraineană. Cei care nu cunosc contextul cred acest lucru, iar noi pierdem sprijinul „publicului”. Dacă privim situația dintr-o perspectivă militară, are sens: dacă armata „noastră” este slăbită de dezertări, cealaltă armată își poate îndeplini mai bine misiunile militare și poate câștiga războiul. Cu toate acestea, nu ne interesează victoria unui stat sau a altuia în război. Dorim să consolidăm poziția clasei muncitoare, astfel încât aceasta să se poată organiza pretutindeni împotriva „propriilor” sale state și a „propriei” sale burghezii, slăbind astfel, în practică, capacitatea tuturor statelor de a purta război, de a-l organiza și de a-l aproviziona cu resurse. Aceasta este singura cale de a opri războaiele și, în același timp, de a respinge iluzia pacifistă a păcii capitaliste. O astfel de „pace” nu este altceva decât continuarea războiului prin mijloace „nemilitare”.
Nu credem că există un război care să poată pune capăt războaielor. Nici nu credem că pacea diplomatică poate opri tendința statelor de a organiza noi conflicte militare.